Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu – o analiză critică

69
Alma Ciornei

Alma Ciornei

Încă de la sfârşitul anului 2022, o parte importantă a discuţiilor din spaţiul public se concentrează asupra riscului de neîndeplinire a jalonului din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) legat de reforma fiscală şi a sistemului de pensii (partea a II-a, Componenta 8), făcându-se însă referire exclusiv la reformarea sistemului de pensii aşa numit „speciale” (în fapt fiind vorba despre pensii de serviciu, stabilite prin legile ce reglementează statutul anumitor categorii profesionale).

Este de menţionat faptul că potrivit PNRR reforma menţionată vizează efectuarea unei analize „a pensiilor speciale în vederea identificării soluțiilor concrete care vizează eficientizarea pensiilor speciale și corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii sistemului public de pensii din punct de vedere al aspectului contributiv, luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale” însă această analiză reprezintă doar o mică parte din reforma fiscală şi a sistemului de pensii asumată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Pe fondul acestor discuţii, Senatul României a adoptat în data de 29 martie 2023 proiectul de lege privind pensiile de serviciu, proiect pe care îmi propun să îl analizez în continuare mai degrabă din punct de vedere tehnic.

În acest context cred că nu poate fi ignorat faptul că o reformă asemănătoare a sistemelor de pensii stabilite prin legi speciale a mai fost făcută în anul 2010, când Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică a abrogat mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar şi pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza H.G. nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate şi incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Au devenit aşadar, la momentul intrării în vigoare a Legii 119/2010 pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare pensiile militare de stat; pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor; pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular; pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari; pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor; pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă; pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată şi militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii. Durata serviciului militar a fost asimilată cu o perioadă de contribuţie.

O.U.G. nr. 1/2011 a abrogat H.G. nr. 735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor şi a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.

Recalcularea pensiilor speciale în baza Legii 119/2010 şi în conformitate cu principiile instituite prin Legea 19/2000 a generat un larg val de nemulțumire în rândul categoriilor sociale vizate, ceea ce a condus la o avalanșă de cereri adresate instanţelor judecătoreşti, cereri fundamentate în special pe caracterul „ocupațional” al pensiilor prevăzute de legile speciale precum şi pe teoria calităţii de „bun” a pensiilor deja stabilite în baza legislaţiei anterioare intrării in vigoare a Legii 119/2010, de natura sa atragă protecţia prevăzută de art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Printr-o serie de acte normative adoptate în anul 2015 (Legea 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, Legea nr. 357/2015 privind modificarea Legii 96/2006 privind Statutul Deputaţilor şi Senatorilor etc) au fost reinstituite sistemele de pensii speciale abrogate prin Legea 119/2010.

Dispoziţiile acestor din urmă acte normative îşi propun să le modifice proiectul de lege adoptat la 29.03.2023 de către Senat, cu două menţiuni:

1. sunt excluse din acest proiect indemnizaţiile pentru limită de vârstă ale senatorilor şi deputaţilor (în prezent prevăzute de art. 49 din Legea 96/2006, astfel cum a fost ea modificată de Legea 357/2015)

2. Sunt incluse în proiectul de lege pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor.

Scopul declarat al actului normativ aflat în dezbatere parlamentară este acela de a reduce impactul bugetar al pensiilor stabilite prin legi speciale asupra bugetului de stat, şi de corectare a inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii sistemului public de pensii din punct de vedere al aspectului contributiv.

Voi încerca, în continuare, să analizez pe scurt dacă şi în ce măsură proiectul de act normativ îndeplineşte aceste două deziderate declarate şi dacă au fost sau nu respectate deciziile Curţii Constituţionale în materie.

1. În ce priveşte pensiile de serviciu ale categoriilor profesionale prevăzute anterior de Legea 119/2010 (şi care se regăsesc şi în proiectul de lege supus la acest moment dezbaterii parlamentare) dar şi în ce priveşte indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată senatorilor şi deputaţilor (şi care nu este vizată de proiectul aflat în procedură parlamentară) cred că este important de reţinut că asupra unei eventuale modificări sau chiar suprimări a acestor categorii de pensii de serviciu Curtea Constituţională s-a pronunţat deja în mai multe ocazii.

Cu privire la aceste categorii de pensii de serviciu ( cu excepţia pensiilor militare) este important de precizat că ele sunt bazate, în parte, pe contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, diferenţa până la cuantumul stabilit în baza legilor speciale care le reglementează fiind suportată de la bugetul de stat.

În ce priveşte cota suportată de la bugetul stat, Curtea Constituţională a stabilit, printr-o serie de decizii (Deciziile nr. 871 și nr. 873 din 25 iunie 2010, Decizia nr. 327 din 25 iunie 2013, Decizia nr. 900/2020) că dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.

Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte acest supliment, statul beneficiază de o mai largă marjă de apreciere, legiuitorul fiind liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului.

De altfel şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35).

Totodată, prin Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunţată în Cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, nr. 45.587/11 şi nr. 45.588/11 – Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţu împotriva României (paragrafele 40-48), s-a arătat că integrarea pensiilor de serviciu în sistemul general de pensii, chiar dacă acest lucru presupune o diminuare a cuantumului pensiei acordate cu 70%, nu aduce atingere art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.

O discuţie specială ar trebui, totuşi, purtată în ce priveşte pensiile personalului navigant din aviaţia civilă (piloţi, însoţitori de bord etc), pornind de la o verificare atentă a modului în care partea contributivă a pensiilor acestora este calculată în prezent.

Aceasta deoarece potrivit dispoziţiilor art. 30 alin 1 lit. d din Legea 263/2010 acest personal este încadrat în condiţii speciale de muncă, desigur, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 61 din acelaşi act normativ. De asemenea, punctajul mediu anual trebuie determinat cu valorificarea tuturor veniturilor realizate de aceştia şi care fac parte din baza de calcul a cotei de contribuţie CAS, iar nu doar prin raportare la salariul de bază.

2. În ce priveşte pensiile militare, reglementate de Legea 223/2015, este important de precizat, în primul rând, faptul că în cazul acestora (spre deosebire de toate celelalte categorii de pensii de serviciu) nu există componenta contributivă, întregul cuantum al pensiei speciale fiind plătit de la bugetul de stat.

Este motivul pentru care, pe de o parte, pensiile militare nu pot fi sub nici o formă considerate pensii ocupaţionale.

Trebuie menţionat de la început ca sistemul de pensii „ocupaţionale” este un sistem de pensionare creat de angajator, de sindicate sau chiar de guvern pentru anumite categorii profesionale.

Este important de reţinut sub acest aspect faptul că un sistem de pensii ocupaţionale presupune, indiferent de schema de calcul a cuantumului pensiei la momentul îndeplinirii condiţiilor privind acordarea acesteia, contribuţia salariatului la fondul administrat de sistemul de pensii respectiv.

Or în timp ce pensiile prevăzute la art. 1 lit. b-h din Legea 119/2010 erau bazate în parte pe contribuţia la sistemul de asigurări sociale de stat, pensiile militare (prevăzute de Legea 241/2001 și Legea 179/2004) erau complet independente de vreo formă de contribuţie la sistemul de pensii.

Cu alte cuvinte, aceasta categorie socială beneficia de pensie militară de stat fără însă a contribui pe durata desfăşurării activităţii, în nici un fel, la sistemul de pensii.

Ulterior datei de 1.01.2011 şi până în anul 2016, militarii, poliţiştii şi personalul asimilat acestora au contribuit la sistemul public de pensii, în care erau integraţi conform Legii 263/2010 pentru ca ulterior datei de 1.01.2016 (data intrării în vigoare a Legii 223/2015) beneficiarii pensiilor militare să achite la bugetul de stat o cotă de contribuţie individuală, egală cu cota de contribuţie de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (art. 31 din Legea 223/2015).

În fine, este de asemenea important de menţionat că prin modificarea Legii 223/1015 odată cu intrarea în vigoare a OUG 59/2017 şi, ulterior, OUG 114/2018, a fost plafonat cuantumul net al pensiei militare astfel încât în cazul pensiilor militare stabilite ulterior datei de 7.08.2017 pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.

Fără a susţine abrogarea sistemului de pensii militare stabilit prin legea 223/2015, apreciez totuşi că o reformă reală a sistemului de pensii sub acest aspect trebuie să plece, în primul rând, de la realitatea că, la acest moment, probabil 80% dintre pensionarii militari au efectiv în plată pensii de 2, 3 sau chiar 10 ori mai mari decât cele cuvenite conform Legii 223/2015.

Acest fapt constituie o inechitate evidentă față de militarii în funcție, care nu vor avea niciodată un astfel de cuantum al pensiei, în ciuda faptului că îndeplinesc aceleași condiții ca și cei pensionați în baza legislației anterioare anului 2017.

Suplimentar, se impune a se avea în vedere și împrejurarea că militarii în funcție contribuie conform legii la bugetul de stat, spre deosebire de cei ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior anului 2010 și care nu au contribuit niciodată la bugetul de asigurări sociale/bugetul de stat.

Drept urmare, pentru înlăturarea acestor inechități, apreciez că s-ar impune abrogarea dispozițiilor art. 111 din Legea 223/2015, urmând ca pentru viitor să fie menținut în plată doar cuantumul rezultat ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii 223/2015, o astfel de măsură fiind în mod cert de natură să reducă efortul bugetar, fără a destabiliza, însă, sistemul militar

O astfel de modificare este perfect constituţională, având în vedere că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

De altfel, prin Decizia nr. 456 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 30 octombrie 2014, a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 15 mai 2012, pronunțată în Cauza Constantin Abăluţă şi alţii împotriva României, a statuat că diminuarea pensiilor militare de stat din România (prin Legea 119/2010, n.n) a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 16). De asemenea, Curtea Europeană a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe raţiuni obiective, şi anume contextul economic şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii (paragraful 15). Având în vedere aceste considerente, Curtea de la Strasbourg a considerat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari (paragraful 20).

De asemenea, prin Decizia 900/2020, Curtea Constituţională a apreciat că dispoziţiile art. 53 din Constituție „sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat”.

În fine, apreciez important de precizat faptul că proiectul de lege în forma adoptată de Senat nu modifică în niciun fel modul de calcul al pensiilor militare, singurele modificări privind baza de calcul, care urmează a fi constituită din media salariilor lunare/soldelor brute realizate la funcţia de bază în 12 luni consecutive (iar nu 6 luni ca în precedent) din ultimii 5 ani de activitate.

De asemenea, sunt excluse din această bază de calcul o serie de sporuri acordate temporar pe durata pandemiei Covid-19.

Or aceste “modificări” nu sunt de natură să reducă în niciun fel impactul bugetar pe care pensiile militare îl au, ştiut fiind faptul că acestea reprezintă 11 miliarde de lei din totalul de 12 miliarde estimate ca impact bugetar al tuturor pensiilor stabilite în baza unor legi speciale asupra bugetului de stat.

3. În fine, o discuţie aparte apreciez că se impune a fi făcută în ceea ce priveşte pensiile magistraţilor.

Nu voi relua aici considerentele care justifică acordarea unei pensii de serviciu acestei categorii socio-profesionale, mulţumindu-mă doar să punctez că, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în repetate rânduri, „instituirea pensiei de serviciu […] este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună […] magistraţii. Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând […] magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii” (Decizia 900/2020 a Curţii Constituţionale).

Plecând de la aceste principii, se observă cu uşurinţă că modificările propuse prin proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară în ce priveşte dispoziţiile art. 211 din Legea 303/2004 nu numai că nu înlătură inechităţile existente dar din contra, le adâncesc, fiind totodată nesocotite şi liniile directoare trasate de Curtea Constituţională prin Decizia 900/2020 anterior menţionată.

a. În acest sens, o primă observaţie vizează categoria “personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor”

Cu privire la această categorie, Curtea Constituţională a reţinut că, „deşi aceasta este supusă aceluiaşi regim juridic ca judecătorii şi procurorii, beneficiind de statutul special reglementat prin Legea nr.303/2004, prin atribuţiile deţinute, această categorie nu îndeplineşte competenţe jurisdicţionale” iar prin prin extinderea sferei destinatarilor normei, legiuitorul nu numai că diluează conceptul de „magistratură”, dar și conceptul de „carieră în magistratură”, de care se leagă indisolubil beneficiul pensiei de serviciu.

Nu mai puţin, deşi proiectul de lege exclude de la valorificare, atunci când vine vorba despre judecătorii şi procurorii efectiv în activitate, perioada cât aceştia au îndeplinit alte funcţii de specialitate juridică, totuşi, în cazul personalului asimilat, acelaşi proiect de lege asimilează cu activitatea jurisdicţională o perioadă de 25 ani în care personalul asimilat a desfăşurat cu totul alte activităţi decât cele specifice activităţii de judecată/urmărire penală.

b. O a doua observaţie priveşte stagiul efectiv realizat în specialitate.

 Cu privire la acest stagiu se observă cu uşurinţă că, în vreme ce pentru toate celelalte categorii avute în vedere de proiectul de lege analizat acest stagiu este de 15 ani (20 de ani pentru personalul aeronavigant profesionist), pentru magistraţi (şi personalul auxiliar al instanţelor) stagiul minim în specialitate necesar pentru a avea vocaţie la pensia de serviciu este de 25 de ani.

Nu mai puţin, proiectul exclude de la valorificarea ca stagiu în specialitate, pentru toţi magistraţii care nu au în anul 2023 o vechime efectivă de 20 de ani doar în funcţia de judecător sau procuror, perioada de 5 ani vechime în funcţiile de specialitate juridică prevăzute de art. 63 alin. 1 din Legea 303/2022.

Or o astfel de dispoziţie este de natură a conduce la situaţia în care ar putea exista magistraţi (judecători şi procurori) admişi în magistratură sub condiţia îndeplinirii condiţiei de 5 ani vechime în funcţiile de specialitate juridică anterior menţionate, să nu poată îndeplini condiţia de vechime efectivă în specialitate de 25 ani nici măcar la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Nu cred că poate fi ignorat, în acest context, faptul că în prezent sistemul judiciar se confruntă cu o lipsă acută de personal, lipsă de personal generată, în principal, de instabilitatea statutului acestei categorii profesionale.

Nu poate fi ignorat, de asemenea, faptul că aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 63 alin. 1 din Legea 303/2022 (fostul art. 33 alin 1 din Legea 303/2004) vechimea de 5 ani în profesiile juridice prevăzute de textul de lege este o condiţie esenţială pentru participarea la concursul de admitere în magistratură.

În fine, mi se pare de asemenea relevant faptul că în următorii doi ani nu vor exista promoţii de absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, astfel încât singura posibilitate reală de ocupare a locurilor vacante, în special la instanţele “defavorizate”, este admiterea directă, care presupune însă îndeplinirea acestei condiţii de vechime de 5 ani în funcţiile expres enumerate de art. 63 din Legea 303/2022.

Or în acest context, etapizarea prevăzută de art. II din proiectul de lege, şi care se întinde pe o perioadă foarte scurtă de timp, este de natură să creeze discriminări între magistraţii care au dobândit această calitate prin acelaşi examen, la acelaşi moment, însă care la data examenului de admitere în magistratură aveau vechimi diferite în alte profesii juridice.

De exemplu, o persoană care, în anul 2023, avea o vechime efectivă de 17 ani în funcţia de judecător sau procuror şi o vechime de 8 ani în alte profesii juridice, va putea beneficia de pensia de serviciu prevăzută de art. 211 alin. 1 din Legea 303/2022 dacă îndeplineşte condiţiile de pensionare anterior intrării în vigoare a legii de modificare (adică în prima jumătate a anului, probabil), însă după această dată se va afla în situaţia în care nu i se va mai recunoaşte nicio zi din vechimea în alte profesii juridice dintre cele prevăzute de art. 63 din Legea 303/2022.

Drept urmare, având în vedere că vechimea de 5 ani în alte profesii juridice dintre cele expres prevăzute de art. 63 din Legea 303/2022 (anterior art. 33 alin 1 din Legea 303/2004) constituie o condiţie esenţială spre a putea participa la examenul de admitere în profesia de magistrat, apreciez că se impune recunoaşterea acestei perioade de vechime şi la stabilirea drepturilor la pensie, cel puţin pentru toţi magistraţii care au fost admişi în magistratură în aceste condiţii anterior preconizatei modificări a art. 211 din Legea 303/2022.

În caz contrar, beneficiul pensiei de serviciu devine doar iluzoriu pentru anumite persoane care, în ultimii 18 ani, au avut o aşteptare legitimă în acest sens.

De asemenea, ar fi utilă impunerea unui prag minim de 15 ani de activitate jurisdicțională (efectiv în instanță/parchet) pentru a beneficia de pensia de serviciu prevăzută de art. 211 alin. 1 din Legea 303/2004 (urmând ca acesta să crească, progresiv, la 20 ani), având în vedere că, așa cum rezultă din documentele internaționale cu impact asupra statutului magistraţilor, activitatea jurisdicțională efectivă este cea care justifică existența unei pensii de serviciu iar nu doar simpla titulatură de magistrat.

În fine, o situaţie aparte au, prin prisma modificărilor avute în vedere de proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară, judecătorii Curţii Constituţionale.

În ce îi priveşte pe aceştia, este important de precizat că ei îşi desfăşoară activitatea pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit (art. 5 din Legea 47/1992).

Până la data intrării în vigoare a Legii 303/2022, judecătorii Curţii Constituţionale beneficiau de pensie de serviciu în baza art. 71 din Legea 47/1992, însă acest text a fost abrogat în mod expres prin dispoziţiile art. 294 alin. 5 lit. c din Legea 303/2022.

De altfel, după data de 16.12.2022, judecătorii Curţii Constituţionale se află printre destinatarii normei prevăzute de art. 211 alin. 1 din Legea 303/2022.

Or prin impunerea unui stagiu obligatoriu de minim 25 ani numai în funcţiile menţionate în mod expres de art. 211 alin. 1 din lege, o parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale în funcţie la acest moment (respectiv cei care nu au avut, anterior numirii, funcţia de judecător, procuror etc) sunt excluşi de la beneficiul pensiei de serviciu, mandatul acestora fiind, aşa cum s-a arătat, limitat la 9 ani.

Sunt în această situaţie 5 dintre cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale, inclusiv preşedintele acesteia.

c. O a treia observaţie vizează vârsta de pensionare

Potrivit dispoziţiilor art. 211 din Legea 303/2022 în vigoare la acest moment, o astfel de vârstă standard de pensionare este stabilită exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 211 alin. 2 şi 3 din lege.

Or în ce privește personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, având în vedere că aceștia nu desfășoară și nu au desfășurat niciodată efectiv activitate jurisdicțională, apreciez că ar fi utilă o analiză mai atentă a reglementărilor ce îi vizează, pornind de la realitatea că atât Constituția, cât și jurisprudența Curții Constituționale care dezvoltă principiul independenței justiției consacrat de art. 124 alin. (3) și art. 145 din Legea fundamentală garantează doar pensiile de serviciu ale celor care au exercitat calitatea de judecător, judecător la Curtea Constituţională, procuror sau de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau la Curtea Constituţională întreaga perioadă impusă de lege, deci care au avut o carieră în respectivele profesii, nicidecum pensiile de serviciu ale altor categorii profesionale, asimilate acestora.[1]

În ce priveşte însă judecătorii şi procurorii, apreciez că orice discuţie despre impunerea unei eventuale vârste standard de pensionare este obligatoriu să aibă în vedere condiţiile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, având în vedere şi lipsa acută de personal cu care sistemul de justiţie s-a confruntat în ultimii 20 de ani şi care s-a acutizat, cu precădere, în ultimii 6 ani.

Or aceste condiţii justifică, în opinia mea, recunoaşterea beneficiului încadrării în condiţii deosebite de muncă în situaţia instanţelor la care încărcătura per judecător a depăşit media naţională, chiar în condiţii speciale în cazul şi pentru perioadele în care magistraţii au activat la instanţe/parchete la care numărul magistraţilor în activitate a fost mai mic de jumătate din numărul magistraţilor prevăzuţi în schema de personal.

De asemenea, în măsura în care, aşa cum se discută în spaţiul public, se intenţionează stabilirea unei vârste standard de pensionare, aceasta trebuie stabilită, în mod obligatoriu, în mod eşalonat, aşa cum s-a procedat şi în sistemul public dar şi în cazul celorlalte categorii socio-profesionale care beneficiază de pensii stabilite prin legi speciale.

d. În fine, o ultimă discuţie vizează posibilitatea recalculării pensiilor în plată, în conformitate cu principiile noii legi.

Apreciez că această recalculare este perfect posibilă, având în vedere că atât Curtea Constituţională, în practica sa constantă, dar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful44, respectiv Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful39, respectiv Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35).

Cu toate acestea, apreciez că se impune a fi observat faptul că întreaga construcţie bugetară avută în vedere la întocmirea proiectului de lege aflat în dezbatere parlamentară porneşte de la date profund eronate, având în vedere că în prezent casele de pensii judeţene şi a Municipiului Bucureşti nu calculează componenta contributivă a pensiilor magistraţilor.

Or un calcul corect al componentei contributive a pensiilor magistraţilor ar conduce la concluzia că, în realitate, în cazul judecătorilor şi procurorilor care îndeplinesc condiţiile de pensionare la acest moment şi au o vechime de cel puţin 20 ani în magistratură, partea din pensia de serviciu care se suportă de la bugetul de stat este nesemnificativă.

În concluzie, în forma proiectul de lege adoptat de Senat în ședința din 29 martie 2023 nu numai că nu răspunde dezideratului asumat de eficientizare a sistemului de pensii speciale în scopul reducerii impactului bugetar și a inechităților existente, dar cuprinde și dispoziții care cu greu ar putea fi apreciate a fi concordante cu practica Curții Constituționale în materie, deși prin Decizia 900/2020 Curtea a pus la dispoziția oricărei persoane interesate un set de criterii clare și concrete ce pot fi avute în vedere atunci când se dorește reformarea sistemelor de pensii prevăzute prin legi speciale.


[1] Decizia Curții Constituționale nr. 900/2020, publicată în Monitorul Oficial 1274/22.12.2020


Jud. Manuela Alma Ciornei, Tribunalul București

Citeste articolul integral pe / Read the full article Fiscalitate – JURIDICE.ro